Daniela Dărăban

Daniela Dărăban

Daniela Dărăban este Directorul executiv al Federației ACUE din martie 2021 și a lucrat anterior la GSK Pharma România ocupând funcția de Corporate Affairs & Communication Head și membru în Board. Înainte de a se alătura GSK în 2019, Daniela Dărăban a fost, pentru opt ani (2011-2019), Director de Relații Publice și Guvernamentale pentru ExxonMobil Exploration and Production Romania. A lucrat și în sectorul public, ocupând poziția de consilier pentru relații publice și comunicare pentru președintele ANRE (2010), Ministrul Finanțelor (2009); Ministrul Economiei și Energiei (2006-2008). Daniela Dărăban a absolvit Facultatea de Studii Politice și Administrative, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj- Napoca.

Cristina Păun

Cristina Păun

Cristina Păun este Directorul Adjunct al Federației ACUE din iulie 2023, având drept obiectiv principal susținerea planurilor de dezvoltare ale organizației. Cristina a acumulat o experiență de peste 10 ani în consultanță locală și internațională și a dobândit o înțelegere amplă a industriei energetice, cu accent pe cadrul de reglementare și finanțare nerambursabilă la nivel European și național. Anterior, Cristina a fost Director al Departamentului de Reglementare al Ciga Energy. Este absolventă a Academiei de Studii Economice din București – Facultatea de Relații Economice Internaționale și are un master în Management și Administrație Publică.

Alina Vereha

Alina Vereha

Alina Vereha ocupă poziția de Public Affairs Expert în cadrul ACUE. În acest rol, coordonează grupurile interne de lucru, asigură alinierea pozițiilor ACUE în domeniul legislației și reglementării și contribuie la redactarea documentelor oficiale de poziție. Cu o experiență de peste 15 ani în presa economică și aproape un deceniu în cadrul Federației ACUE, Alina aduce o expertiză solidă în domeniul energetic și al afacerilor publice. Este absolventă a Facultății de Litere a Universității din București și, din 2016, reprezintă Confederația Patronală Concordia în Consiliul Economic și Social.

 

Iulia Petcu

Screenshot 2025-07-28 at 18.06.56

Iulia Petcu este Head of Communication în cadrul ACUE, responsabilă de gestionarea relației cu mass-media și de definirea și implementarea strategiilor de comunicare ale organizației. Cu o carieră de peste 20 de ani în presa centrală, și-a început activitatea la agenția de presă Mediafax, iar ulterior a fost senior corespondent la PRO TV timp de 18 ani. În această perioadă, a relatat despre cele mai importante evenimente politice interne și externe, urmărind activitatea Parlamentului, Administrației Prezidențiale și a principalelor partide politice. Experiența dobândită i-a oferit o înțelegere profundă a procesului legislativ, de la inițierea propunerilor legislative până la luarea deciziilor. Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București.